Trădată de amor

Hapsân mi-e dorul
Îmi stoarce sufletul ca pe o cârpă
Și-mi soarbe fiecare picătură de-optimism!

Viclean ‘i-amorul…
M-a ridicat râzând să mă arunce-n pripă
Și fără rețineri în minte-mi făuri sadism.

Slabă mi-e inima
Cedând sub fiecare-afront ce-i fără chip
Supusă ca unei porunci, mecanic bate…

Ochii sunt radar
Dragostea îmi caută, fir aspru de nisip
Ce marea agitată, ieri l-a spulberat în ape

Nedumerită mintea-
Încearcă să respingă fiecare gând la tine
Ce încăpățânat se-ntoarce parcă dinadins!

Corpul suportă,
Teleghidat mă poartă și mă ține,
La porțile ce după ele, era odată paradis.

Publicitate

Astru

ASTRU

Stea îmi doresc să fiu pe schimbătoare zări!
Să pot să te veghez în ale lumii aspre mări,
Să simt când ochii tăi mă urmăresc în seri senine,
Să mă înduioșez mințindu-mă că dor de mine-ți vine.
Pașii să-ți urmăresc ce lasă gropi adânci în urmă pe nisip.
Astru să fiu, să nu iubesc pe cel ce adevăr nu vede ca Oedip.

Vânt îmi doresc să fiu, cutreierând în lung și lat pământul.
Să te îmbrățișez în adieri oricând, nu doar cu gândul;
Părul să-ți răvășesc și capul plin de întrebări și gânduri.
Ochii, buzele, obrajii, fruntea să-ți sărut prin sufluri.
De mână să te iau și în neștire să te fac s-alergi prin iarbă,
Să te împing să faci copilării, vreau să te bucur fără grabă.

Soare- mi doresc să fiu, pe trupul tău raze să-mi vărs,
În dimineți să te dezmierd și unic să te simți în univers.
Să- ți luminez cărarea și cele mai întunecate gânduri,
Să te-ncălzesc, să fac să râzi scoțând în calea-ți fluturi!
Să mă admiri seară de seară, agale coroana cum cobor
Măcar în apusuri regină-n ochii tăi să fiu, neprețuit odor.

Îmi construiesc soare

Și nu mai am privirea ta de gânduri purtătoare,

Și nu mai am nici brațele-ți ocrotitoare,

 

Nici zâmbetul senin plin de secrete.

Nici inima nu-ți mai aud bătând cu sete…

 

Mirosul azi nu ți-l mai simt în așternuturi

S-au transformat în molii și cei din urmă fluturi.

 

Azi jumătate mai exist, întreagă

Cealaltă jumătate mi-e pribeagă…

 

Nu-ți mai aud cuvântul la urechi șoptit

Au fost halucinații, tu, nu m-ai iubit!

 

Mi-a dispărut din nori cel mai ilustru soare,

În locul ploilor de vară , în juru-mi e ninsoare!

 

Încerc să-l readuc pe-o  coală albă din palete-

Și-acum fac plajă pe malul mării de durere pe-ndelete.

Călătoare în timp

Mă ții în brațe

Și-aud cum inima răsunător îți bate;
Solul neanunțat
E-amorul ce năvălește în a inimii cetate.
Mă strângi
Duios și-ocrotitor ca pe-o comoară
Leagăn de sentimente…
Intens, de parc-ar fi pentru ultima oară.
Și urlă,
Tăcerea dominată de-ale noastre gânduri.
Bătăi de aripi
E fericirea ce sufletul îmi invadează ca un stol de fluturi.
Petală caldă
E fiecare sărutare ce pe piele mi-o așterni ușor.
M-aș oploși
În trupul tău, cu tine să mă porți să mă lipsesc de dor!
În freamăt,
Mâinile tale trupul cu nesaț îmi exploatează.
Simt…
Cum prezentul se transformă-n scrum, de parcă se fumează.
Deschid ochii!
Realitatea mă izbește crudă în singurătate
Realizez că…
Doar în amintiri te am printre ruinele trecutului uitate!

Condamnare

Îți privesc urmele,

ce pe cărarea inimii mi le-ai lăsat

Mi-ai făcut haos…
Pământ și flori amestecate laolaltă-au revărsat-
În sentimente.
Mi-ai zăpăcit busola! Un soare-apune, altul răsare…
Te simt!
Ba te apropii ca o umbră, ba te zăresc în depărtare.
Halucinații?
Îți simt mirosul pielii și respirația la gâtul meu accelerată
Te trag pe nas;
Și cu nesaț de dependentă, te strâng în minte condamnată
La plăsmuire…

HOINARĂ

HOINARĂ

Hoinară-s cu piciorul gol pe al iubirii caldarâm,

Tălpile-mi frige și cu fiecare pas din ele-mi rupe-

Bucăți de carne îmbibate de trăiri în frâu ținute.

 

Credeam că urmele îmi vor fi pete largi de sânge,

Dar albe flori gigante, de sub călcâie-n urmă-mi cresc

Desfătând lumea, făcând din suferința mea ceva firesc.

 

Indiferentă mă prefac și îmi continui mersul dureros,

Atentă par la mers , dar nu știu încotro mă-ndrept.

Și-s singură, chiar dac’ am capul plin de tine-adept…

 

Pribeagă și în desfrâu de gânduri mă petrec cu tine

Mă-ntreb…ești înainte și mă aștepți, nu ai rămas în urmă?

Însoțitor îmi e speranța, c-un licurici ce bezna-mi curmă!

Tablou roșu

Pieptul imi este tot mai greu cu fiecare val de aer inspirat

Mintea e încărcată cu mii de gânduri răvășite, încâlcite

Tot ce-am putut s-adun cu trup și suflet s-a împrăștiat

Averea mea de-acum încolo… e tot ce o să mai țin minte.

 

Cu pașii lini și trupul gol de bucuria ce m-a înălțat odată

Cu părul răvășit și inima-ncărcată de orizonturi în crepuscul

Pictez tablou lugubru-n roșu ce se smulge-n urma-mi de pe talpă

Pe -un drum de piatră ce se -ndreaptă spre un viitor minuscul.

Transfer

Corabia iubirii noastre s-a îndepărtat ușor de țărm

Noi ambii am rămas în port, cu ochii scrutând zarea

Surprinși de-al valurilor zbucium- zgomotos vacarm.

 

Pe cine-ar trebui să-nvinuiesc pentru trăirile de azi?!

Marea învolburată? Vântul? Sau nepăsarea crudă?

Ori ploaia rece, căzută chiar când eram pe-al culmilor extaz?!

 

Știi… poate vinovată-s eu! Vrând să găsesc un țap ispășitor-

Nu m-a preocupat decât balanța în partea cui atârnă greu.

Dragostea ne-a fost răpită, umplând în schimb pieptul de dor.

trădător

Aidoma unei năluci pășești prin minte și prin suflet.

Sub pașii tăi ușori îmi răvășești și cel din urmă cuget

Nu mai știu dacă mâine-i azi sau dacă ieri va fi prezentul…

În dragoste am devenit nomad făr’ a străbate continentul .

 

Mincinuna-i tot ce vezi, dar adevăr e ce-l ce-mi rupe  pieptul!

Cu ușurință reușești să-mi sfarmi și să-mi împrăștii scutul.

Și mă lași goală, exact așa cum m-ai găsit, doar cu o rană –

De unde-ai rupt hain și te-ai îndepărtat fără regret în goană.

Urmărire

Pe câmpul libertății de-a iubi, minat cu bombele trădării,

Pășesc făr’ să gândesc c-aici îmi pot găsi fantasmele uitării.

Mă-ndrept spre tine  deși te văd cum fugi în sens opus

Iarba-i uscată de-o secetă de gingășii, iar florile s-au dus.

Tălpile îmi sângerează  dar tot ce văd e trupul tău în zare,

Cum se îndreaptă spre lumină și nu-mi răspunde la chemare!

Cântecul unei cucuvele mă face să tresar singură-n noapte.

Simt frigul, iar nările îmi sunt umplute cu miros de moarte.

Nu știu dacă-i al meu sau e a celei ce s-a destrămat…

Știu doar că ce-am avut ți-am dăruit, și ce ai vrut ai luat .

Imaginar încă te văd și îmi continui drumul încăpățânată

Sperând să te ajung și să-mi recapăt câmpul verde de-altădată!